Piatra Neagră

Kabah

După ce Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a terminat de clădit Ka’bah, a observat că una dintre pietre lipsea (astfel, Ka’bah nu putea fi completă), de aceea, i-a cerut lui Ismail (Pacea lui Allah fie asupra sa!) să caute o piatră pentru acel loc. Însă, până când el s-a întors, tatăl său deja pusese o piatră în locul gol. De aceea, Ismail (Pacea lui Allah fie asupra sa!) l-a întrebat:

O, tată, dar de unde ai luat această piatră? El i-a răspuns: Îngerul Gavriil mi-a adus-o din Paradis. Astfel, ei au reuşit să termine construcţia Ka’bei.

Atunci când piatra a fost coborâtă din Paradis era albă ca laptele. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

Piatra Neagră, atunci când a fost coborâtă din Paradis, era albă ca şi laptele, însă, ea s-a înnegrit din cauza păcatelor pe care oamenii le-au comis. (relatat de Tirmidhi).

Piatra Neagră este situată în colţul de Sud al Ka’bei, chiar înspre uşa Casei Sfinte. Ea este situată la aproximativ 1.10 metri deasupra pământului şi este aşezată într-unul dintre pereţii Ka’bei. Cei care înconjoară Ka’bah, trebuie să aibă grijă să aibă Piatra cea Neagră în partea sa stângă.